Quantcast
Channel: Galeria Artistilor
Viewing all articles
Browse latest Browse all 10

Marian Victor Buciu

$
0
0

Marian Victor Buciu (n. la 4 februarie 1954 în comuna N. Titulescu din judeţul Olt) este critic, istoric literar, eseist, prozator. Profesor universitar la Facultatea de Litere a Universităţii din Craiova, unde predă cursuri de literatura română. Doctoratul cu teza Romanul lui N. Breban, susţinut public la 10 iulie 1993. Membru al Uniunii Scriitorilor din România din anul 1993. Corespondent şi colaborator al revistei Seine et Danube, Paris, 2003-2005. Debutul, cu un fragment de roman, în revista Amfiteatru (decembrie 1974). A publicat aproape 700 de articole critice. Prezent cu 21 publicaţii în volume colective, dintre care 10 în străinătate, în Franţa şi Germania. A participat la mai multe simpozioane şi colocvii, unele internaţionale, în Germania şi Franţa.
Unele volume critice ale sale sunt citate şi comentate în reviste şi cărţi ori în teze de doctorat din Franţa, Germania, Spania, Grecia, Ungaria, Polonia, Cehia, SUA, Canada. Cartea despre Dieter Schlesak a apărut într-o largă proporţie în: Die Welt als Text in Zeiten von Diktatur und Exil, în Sprachheimat. Zum Werk von Dieter Schlesak in Zeiten von Diktatur und Exil, GGR-Beiträge zur Germanistik-24, Jürgen Egyptien, George Gutu, Wolfgang Schlot, Maria Irod (Hrsg.), Editura Universităţii din Bucureşti-Pop Verlag, Bucureşti-Ludwigsburg, Germania, 2009, şi în: Edda Binder-Iijima, Romaniţa Constantinescu, Edgar Radke, Olivia Spiridon (Hrsgg.), Gedächtnis der Literatur. Eirinnerungskulturen in den südosteuropäischen Ländern nach 1989. Rumänien im Blickfeld, Pop Verlag, Ludwigsburg, 2010.

Cărţi publicate:

Proză: Concediu fără plată, roman, 1980. Pe scări, deasupra lumii, proză scurtă, 1987.

Critică şi istorie literară, eseu: Celălalt Arghezi. Eseu de poetică retorică a prozei, Ed. Spirit Românesc, Craiova, 1995; 2008. Breban. Eseu despre stratagemele supravieţuirii narative, 1996. Ionesco. Eseu despre onto-retorica literaturii, 1996; 2007. E. M. Cioran – Despărţirea continuă a Autorului cel Rău. Eseu despre onto-retorica Textului cioranian, 1996; 2005. Onto-retorica lui I. L. Caragiale, 1997. Ţepeneag. Între onirism, textualism, postmodernism, 1998. Promptuar. Lecturi post-totalitare, 2001. Animale bolnave de N. Breban, 2002. Dieter Schlesak, un maestru german al evaziunii, 2003; 2007. Panorama literaturii române în secolul XX. (1 Poezia, 2003, 2 Proza (Partea întâi), 2009, 3 Proza (Partea a doua), 2010). Zece prozatori exemplari. Perioada interbelică, 2006. Zece prozatori exemplari. Perioada comunistă, 2007. Voinţa şi puterea de creaţie. Opera lui Nicolae Breban, 2009. 10 + 10 prozatori exemplari nominalizaţi la Nobel, 2010. Nicolae Manolescu. (Pre)istoria criticului, Ed. Contemporanul, 2011. A îngrijit şi prefaţat volumul L. Dimov, D. Ţepeneag, Onirismul estetic, Ed. Curtea Veche, 2007.

Premii:
1978: Premiul pentru debut în proză, al Editurii Albatros, cu romanul Concediu fără plată (apărut în 1980, întârziere datorată rezistenţei la cenzură). 1991: Premiul pentru critică literară al revistei „Ramuri”. 1995: Premiul Filialei Craiova a Uniunii Scriitorilor din România, pentru volumul Celălalt Arghezi. Eseu de poetica retorică a prozei. 2001: Premiul Filialei Craiova a Uniunii Scriitorilor din România, pentru Promptuar. 2007: Premiul revistei „Scrisul Românesc” pentru Panorama literaturii române în secolul XX. 1 Poezia. 2010: Premiul revistei Contemporanul-Ideea Europeană.

Autorul practică o hermeneutică personalizată – onto-retorica –, propunând un instrumentar conceptual propriu, de reorientare post-structuralistă şi post-deconstrucţionistă, în tradiţia criticii europene, desfăşurată riguros asupra fiinţei şi limbajului textelor literare. Prin aceasta, interpretul dă curs unei dialectici interpretative, nuanţată până la detaliul şi relaţia infinitezimale, având drept scop cunoaşterea identităţii retorice şi poetologice a operelor. Prin critica literară, încearcă să descopere o cunoaştere „din urmă”, lucidă şi pătrunzătoare, analitică, sintetică, evaluativă (canonică, ierarhizatoare) a literaturii, în limite con-textuale concentrice, clar precizate, de la individual la categorial şi universal.


Viewing all articles
Browse latest Browse all 10

Latest Images

Trending Articles